Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, a răspuns acuzaților PNL conform cărora PSD ar bloca construcția Autostrăzii Pașcani – Suceava. Șoldan a calificat acuzațiile drept o „manipulare” și a explicat că întârzierile sunt rezultatul unor proceduri administrative normale, nu al vreunei intervenții politice.
Redăm comunicatul în continuare:
„Dragi suceveni,
Nimeni nu blochează construcția Autostrăzii Pașcani – Suceava, așa cum au anunțat astăzi cei de la PNL Suceava.
E încă o lecție de manipulare învățată de liberali la școala lui Gheorghe Flutur, care au început să strige astăzi prin mass-media că “Sorin Grindeanu blochează autostrada”.
Adică fix ministrul în mandatul căruia sunt aproape 800 de kilometri de autostradă şi drum expres în execuție în România.
În realitate, e doar o procedură banală prin care un operator economic a făcut o contestație, solicitând prelungirea termenului de depunere a ofertelor, iar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dispus majorarea termenului cu încă 25 de zile.
Asta e tot. O procedură banală și legală.
𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐭̦𝐢, știu, și vă legați de orice pentru a ieși în față și a încerca să impresionați electoratul.
𝐃𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐞-𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐭̦𝐢 𝐩𝐞 𝐬𝐮𝐜𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢?
Domnule Flutur, dacă ați avea puțină demnitate, ar fi trebuit să explicați și colegilor dvs. din partid că ceea ce se întâmplă acum este ceva absolut normal și face parte din jocul democratic.
Că nu sunteți obișnuit cu acest cuvânt, e altă poveste.
Dar să lămurim lucrurile pe care încercați să le încurcați, în speranța că veți mai păcăli pe cineva pentru două, trei voturi.
𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞! 𝐃𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐏𝐒𝐃!
Am avut în această după-amiază o discuție telefonică cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și, pentru suceveni, vin cu următoarele precizări:
CNAIR SA a inițiat procedura de achiziție publică Proiectare și execuție „Autostrada Pașcani – Suceava” în data de 18 iulie 2024, iar data de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 5 septembrie 2024, fiind astfel acordată o perioadă de 49 de zile pentru elaborarea ofertelor.
CNAIR SA a răspuns, pe 16 septembrie 2024, tuturor clarificărilor adresate de către operatorii economici interesați de participarea la această procedură, răspunsul consolidat la solicitările de clarificare nefiind contestat.
A fost decalat, în mod succesiv, termenul de depunere a ofertelor, până în data de 11 octombrie 2024.
S-a acordat astfel un timp suplimentar de elaborare a ofertelor de 24 de zile după momentul publicării răspunsului la clarificări, deși conform prevederilor legale prelungirea ar fi trebuit să fie de doar 12 zile.
Dar totul s-a făcut pentru transparență.
Totuși, chiar și așa, un operator economic a fost nemulțumit de noul termen de depunere a ofertelor și a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, prin care a solicitat acordarea unei prelungiri considerabile a termenului de depunere a ofertelor (de minim 90 de zile), reclamând că termenul acordat suplimentar nu îi este suficient pentru elaborarea ofertei.
La această contestație, CNSC a dispus, în mod succesiv, mai întâi suspendarea procedurii de achiziție publică, iar apoi a dispus, pe fondul cauzei, majorarea termenului de 24 de zile, după publicarea răspunsului la clarificări, cu încă 25 de zile suplimentare.
Având în vedere contextul descris, în prezent, estimăm că în perioada 04.11.2024 – 08.11.2024 se vor depune ofertele pentru acest obiectiv de investiții.
În concluzie, domnule Flutur, stați liniștit.
Autostrada se face! De către PSD!
𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭 𝐧𝐨𝐫𝐦𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞.
Așa e într-o democrație în care lucrările de investiții se fac în baza unor licitații, nu pe recomandări de partid.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.