Președintele PSD și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a votat duminică, 4 mai, la ora 11:00, la secția numărul 138, amenajată la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana.
Șeful administrației județene a fost însoțit de către soția sa.
„Am votat astăzi la Cajvana, în orașul meu natal, împreună cu soția mea. Am votat cu gândul la sutele de mii de suceveni pe care îi reprezint.
Am votat pentru continuitatea proiectelor importante pentru județul nostru, pentru autostrada 7 care se ajungă până la Siret, pentru varianta ocolitoare de la Gura Humorului, pentru varianta ocolitoare de la Fălticeni.
Am votat pentru proiectele importante care se desfășoară astăzi în județul Suceava, cu gândul că vom moderniza și aeroportul. Am votat pentru un președinte care să unească, nu să dezbine. Am votat cu fața spre Europa și am votat direcția pentru România înainte”, a declarat președintele Șoldan.
În ceea ce privește prezența mare la urne, încă de dimineață, Gheorghe Șoldan a spus: „Nu pot decât să mă bucur că România a ales să iasă la vot, votul democrației și vom vedea diseară rezultatul”.
Liderul social democraților suceveni a adăugat: „Cred că cei care au fost lângă mine anul trecut vor fi în continuare alături de mine. Așa cum cei din diaspora vara anului trecut au votat acasă pentru a mă sprijini, sper ca și de data aceasta să înțeleagă că am nevoie de un guvern stabil, de un președinte care să fie alături de județul Suceava și să poată să mă ajute să dezvolt județul Suceava”.
Lasa un raspuns