Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat alături de mai mulți lideri ai organizației județene PSD Suceava la învestirea primarului din Cajvana, Gheorghe Tomăscu, și a mulțumit din nou comunității locale pentru sprijinul acordat la alegerile locale.

„De fiecare dată revin cu emoții acasă, la Cajvana. Am fost întotdeauna mândru că m-am născut și am copilărit aici, iar în noaptea alegerilor din 9 iunie, dintre toate rezultatele care veneau de la secțiile de votate din județ, primul meu gând a fost: cum au votat oamenii din Cajvana? Astăzi, la învestirea pentru un nou mandat a primarului Gheorghe Tomăscu și constituirea Consiliului Local, am mulțumit din nou pentru sprijin comunității din Cajvana”, a spus Șoldan.

El a transmis și două vești bune pentru căjvănari: rețeaua de alimentare cu apă va fi funcțională în câteva săptămâni, iar în perioada următoare va fi asigurată și finanțarea pentru sistemul de canalizare.

„Cajvana trebuie să continue proiectele de dezvoltare demarate de primarul Tomăscu, iar de data aceasta așteptările oamenilor sunt și mai mari. În calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava, mă voi putea implica mai mult. Le-am urat succes și putere de muncă primarului Tomăscu și noilor consilieri locali. Le-am cerut să își aducă aminte în fiecare zi a acestui mandat că au jurat să pună mai presus de orice binele locuitorilor orașului Cajvana și i-am asigurat totodată de sprijinul meu și al echipei PSD Suceava. Dezvoltăm Cajvana, dezvoltăm județul Suceava”, a mai spus Gheorghe Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.