Un bărbat de 34 ani, din judeţul Botoşani, a sesizat poliția despre faptul că a fost agresat în fața unui bar din comuna Șcheia.

Patrula mixtă de poliție-jandarmi deplasată la faţa locului a stabilit faptul că joi, 03 aprilie, în jurul orei 21.30, reclamantul, care locuiește fără forme legale în comuna Todirești, s-a deplasat pe D.J. 178 A, în satul Mihoveni, la un bar, conducând un moped fără număr de înregistrare și fără a poseda permis de conducere.

După închiderea barului, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între victimă și un localnic de 34 ani a izbucnit un conflict spontan, la care au intervenit și alți 3 tineri, aceștia lovindu-l cu pumnii.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timpul altercației, tinerii au sustras acumulatorul și au distrus farul, oglinzile și lămpile semnalizatoare de la moped.

Victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

Prejudiciul a fost estimat la suma de 400 lei, reprezentând distrugerile provocate mopedului și valoarea acumulatorului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt calificat.

Totodată, se efectuează cercetări și față de reclamant, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând să se dispună procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.