Google a anulat Ziua Păcălelilor, de 1 aprilie, pentru al doilea an consecutiv, din respect pentru toți cei care se confruntă cu provocările cauzate de pandemia de coronavirus.
Este al doilea an consecutiv în care Google ia această decizie.
”După cum vă veți aminti, anul trecut am luat decizia de a întrerupe vechea noastră tradiție Google de a sărbători Ziua Păcălelilor, din respect pentru toți cei care luptă împotriva COVID-19. Având în vedere că o mare parte a lumii încă se confruntă cu provocări serioase, considerăm că ar trebui să oprim din nou glumele pentru Ziua Păcălelilor din acest an. La fel ca și anul trecut, ar trebui să continuăm să găsim modalități adecvate de a aduce momente de bucurie utilizatorilor noștri pe tot parcursul anului (de exemplu, Doodles, ouă de Paște etc.)”, se arată în e-mail trimis angajaților Google.
1 aprilie, Ziua internaţională a Păcălelilor
Ziua păcălelilor, sărbătorită în fiecare an pe 1 aprilie, inspirat de festivalul Hilaria din Antichitate, a devenit un fenomen în epoca modernă la care participă oameni de pe tot globul, dar şi mass-media.
Originea acestei zile celebrate de mai multe secole în diverse culturi este controversată şi învăluită în mister.
Istoricii au asociat ziua păcălelilor cu festivaluri din Antichitate, precum ”Hilaria”, celebrat în Roma, la sfârşitul lunii martie, în timpul căruia participanţii se deghizau şi purtau costume fanteziste. Există şi speculaţii potrivit cărora Ziua păcălelilor ar fi fost asociată cu echinocţiul de primăvară (sau vernal) sau cu prima zi de primăvară din emisfera nordică, când vremea este înşelătoare.
Potrivit unei alte ipoteze, care este intens vehiculată, tradiţia păcălelilor ar fi început abia în secolul al XVI-lea. În 1564, regele francez Charles al IX-lea a a decis să renunţe la calendarul iulian şi să treacă la cel gregorian, în urma Conciliului din Trent din anul anterior, care stipula că Anul Nou trebuie să înceapă la 1 ianuarie.
Această schimbare a decalat şi schimburile de cadouri care însoţesc trecerea dintre ani. Pentru a întreţine dubiile legate de ”adevărata” dată de începere a noului an, anumite persoane au continuat să ofere cadouri pe 1 aprilie. Odată cu trecerea timpului, micile cadouri din aprilie s-au transformat în cadouri amuzante, în glume, apoi în veritabile stratageme pentru păcălirea rudelor şi a prietenilor.
Farse celebre din mass-media, de 1 aprilie
În 1957, BBC a anunţat că fermierii elveţieni au obţinut o recoltă record de spaghete şi a prezentat fotografii cu diverse persoane care ”culegeau” tăiţei din copaci. Mulţi telespectatori au fost păcăliţi de acea ştire.
În 1985, revista Sports Illustrated i-a înşelat pe unii dintre cititorii săi cu un articol despre un presupus jucător de baseball, Sidd Finch, care putea să arunce mingea cu o viteză de 270 de kilometri pe oră.
În 1996, Taco Bell, un lanţ de restaurante de tip fast-food, a anunţat că a cumpărat Liberty Bell din Philadelphia (un clopot celebru, considerat un simbol al independenţei Statelor Unite, n.r.) şi că intenţionează să îi schimbe denumirea în ”Taco Liberty Bell”.
În 1999, postul de radio BBC 4 şi-a informat ascultătorii că imnul naţional britanic, ”God save the Queen”, va fi înlocuit în viitorul apropiat cu un cântec european, în limba germană. Scandalizaţi, mii de ascultători au telefonat imediat la postul britanic pentru a depune plângeri faţă de această iniţiativă.
În 2002, site-ul canadian Bourque Newswatch a anunţat demisia ministrului de Finanţe, Paul Martin. Ştirea, preluată de un buletin financiar britanic, The Gartman Letter, a provocat o scădere cu 32 de cenţi a valorii dolarului canadian.
Sursa: Observatornews.ro
Lasa un raspuns