Senatorul PNL Alina Gorghiu cere Guvernului să publice analizele şi simulările făcute pentru implementarea măsurilor prevăzute în programul de guvernare, în opinia sa „ridicolul” fiind singurul atribut rămas PSD.
„Solicit Guvernului să facă publice analizele şi rezultatele simulărilor făcute pentru implementarea ideilor din ridicolul program de guvernare, pentru a se termina definitiv cu aceste idei iresponsabile şi pentru a vedea toţi românii cum a vrut să guverneze PSD. Ridicolul este singurul atribut rămas unui PSD care nu s-a îndurat să renunţe decât aşa, cu ţârâita, la un program de guvernare despre care ştiau toţi că a eşuat. Au amânat cât au mai putut orice decizie, sub cuvânt că fac ‘simulări’, de parcă era nevoie de simulări pentru a şti că impozitul pe cifra de afaceri este sinonim cu dezastrul economic. De fapt, nu au fost nimic altceva decât amânări sau, mai corect spus, încercări de a negocia clemenţă din partea mediului de afaceri şi a societăţii civile. Îngroparea acestor măsuri nu semnifică altceva decât eşuarea negocierilor. Aşa se întâmplă când se optează pentru varianta scurtă, a discuţiilor pe la colţuri, în detrimentul dezbaterilor reale”, afirmă Gorghiu într-un comunicat transmis.
Ea adaugă că Executivul a amânat sau renunţat la majorările salariale, impozitul pe cifra de afaceri, taxa de solidaritate şi la includerea contribuţiilor plătite de angajator pentru CAS şi CASS în salariul brut. „Toate aceste renunţări sunt bine-venite, joaca PSD de-a guvernarea este jalnică”, susţine Gorghiu.
Gorghiu iese la atac: „Joaca PSD de-a guvernarea este jalnică”
Senatorul PNL Alina Gorghiu cere Guvernului să publice analizele şi simulările făcute pentru implementarea măsurilor prevăzute în programul de guvernare, în opinia sa „ridicolul” fiind singurul atribut rămas PSD.
Lasa un raspuns