Duminică, în jurul orei 0:15, la numărul unic de urgențe 112 a fost anunțat un incendiu izbucnit la gospodăria unui bărbat de pe strada Argestru, din municipiul Vatra Dornei.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu 2 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor, ardea acoperişul adăpostului de animale, existând pericolul de propagare la casă.

Potrivit unui comunicat al I.S.U. „Bucovina” Suceava, salvatorii au localizat incendiul şi au evacuat animalele din gospodărie (doi porci, patru oi, un câine şi o vacă).

Deoarece nicio persoană din gospodărie nu era la faţa locului, şeful intervenţiei l-a sunat pe proprietar. Acesta a răspuns somnoros, el aflându-se cu membrii familiei în casă. Toţi dormeau, fără ca niciunul dintre ei să bănuiască ce se petrece la doar trei metri distanţă de locuinţă.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 1:50 şi au ars acoperişul şi plafonul adăpostului de animale, pe suprafeţe de câte 64 de metri pătraţi. S-au degradat şi pereţii construcţiei, în proporţie de 60%.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la conductori electrici cu improvizaţii.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului, cu bunurile aferente.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.