A devenit un obicei să ne plângem de una sau de alta, de lipsa de șansă sau norocul altora, orice în afara noastră. Noi, fiecare dintre noi, suntem perfecți. Statul, Băsescu sau Dumnezeu sunt mereu vinovați pentru tot ce ni se întâmplă și dacă nu ei găsim mereu un acar Păun pentru nerealizările noastre. De fapt ceea ce ne condamnă este propria inacțiune, staza în care ne petrecem traiul și incapacitatea de a ne urni afară din ea. Motive și motivații filozofice ne stau la îndemână pentru a ne ușura letargia și am devenit deja docți în exprimarea motivelor pentru care nu facem nimc.
Am fost și eu acolo o perioadă, ascuns comod de mine însumi în praful turmei dar m-am săturat rapid de postura umilă și plângăcioasă și m-am mutat la scaieți unde e măcar aer curat. Cu inerenții ghimpi înfipți pe peste tot și lipsit de vecini la care să mă plâng, am fost nevoit să-mi creez un loc unde să mă pot reîncărca cu energii pozitive. Astfel a apărut grădina din sufletul meu, un loc de unde am scos toate rădăcinile răului și toate regretele și am plantat rând pe rând icoanele lucrurilor bune care mi s-au întâmplat în viață, chit că pe unele n-am știut să le apreciez la timpul respectiv.
Mi-am pus mama și un bunic hâtru, un profesor din școala generală care mi-a sădit cumva în suflet o dragoste covârșitoare pentru Limba Română și literatura legată de ea, 3 prieteni care mai sunt încă în viață din fericire, dar care în sufletul meu au rămas tineri și minunați și descoperind că mai am încă loc am continuat. L-am adus în grădină pe Țuțea, ca să-mi reamintească mereu că singurătatea este prețul adevărului și l-am răsădit acolo și pe Eliade să-mi fie ghid în visare. Mai locuiesc acolo Budha, Ghandi și Frank Herbert, repere certe pentru limite sau lipsa de limite și fără ca eu să am vreun aport la asta, acolo mai locuiește și Dumnezeu ca să-mi reamintească mereu că e mai important să nu faci rău decât să faci bine. În acest loc mă târăsc de fiecare dată când realitatea vieții mă rănește ca să pot reveni, după o vreme, eu așa cum sunt. Nu curbându-te după meandrele realității exiști pe acest pământ ci învătând să străbați furtunile drept și să suporți valurile vieții ca pe exact ceea ce sunt, încercări din care să înveți. Grădina de lumină e la îndemâna fiecăruia dintre noi, puteți să vă creați și voi una.
Lasa un raspuns