Bucatele sunt preparate, în fața spectatorilor, începând cu ora 11.00, de către doi dintre concurenţii de la Master Chef – Moghazehi Mehrzad şi Alex Cârţu, apoi vor vor fi oferite gratuit doritorilor.
Târgul Alimenta Tradiţional este un eveniment organizat de Camera de Comerţ si Industrie Suceava şi Shopping City Suceava în parteneriat cu Asociaţia Produs în Bucovina, prin care sucevenilor le sunt puse la dispoziţie cele mai gustoase alimente tradiţionale, de la produsele lactate precum brânza de burduf, caşcavalul afumat, telemeaua de capră sau de oaie, caş proaspăt şi urdă, la tentantele produse din carne – cârnaţi, tobă, şunculiţă ţărănească, pastramă, muşchi, leber şi multe alte produse care „îţi lasă gura apă”.
Târgul, deschis de vineri, 13 septembrie, poate fi vizitat atât sâmbătă cât şi duminică, în intervalul orar 10.00 – 19.00.
Lasa un raspuns