Premierul Sorin Grindeanu a avut la Palatul Victoria, o întrevedere cu Margrethe Vestager, comisar european pentru concurenţă, context în care a subliniat disponibilitatea Guvernului de a aprofunda dialogul cu Comisia Europeană, inclusiv pe teme privind mediul concurenţial.

„Chiar în ultima perioadă am avut prilejul de a aprofunda acest dialog, în cadrul întrevederilor avute, la Bucureşti, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans. Considerăm important acest dialog, mai ales în perspectiva preluării în 2019 de către România a preşedinţiei Consiliului UE”, a declarat Grindeanu.
Potrivit sursei citate, şeful Executivului a salutat iniţiativa Comisiei Europene de modernizare a modului de acordare a ajutorului de stat, dar şi propunerea de directivă referitoare la întărirea rolului, independenţei şi a capacităţii autorităţilor naţionale de concurenţă de a acţiona şi de a implementa normele europene în materie de concurenţă.

La rândul său, comisarul european Margrethe Vestager a apreciat eforturile autorităţilor române pe linia îmbunătăţirii mediului concurenţial din România şi a exprimat deschiderea Comisiei Europene de a colabora cu Guvernul în această direcţie.

Tot joi la Palatul Victoria, Margrethe Vestager a avut o întâlnire separată cu ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul Energiei, Toma Petcu, şi cu oficiali din Ministerul Comunicaţiilor şi din Ministerul Transporturilor. La întâlniri a fost prezent şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.