Rotary Club Suceava Bucovina, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, vă invită luni, 21 martie, ora 19:00, la evenimentul caritabil „Gringo de România”, un deliciu acustic susţinut de inegalabilul  AG Weinberger, cel mai bun interpret de blues pe care l-a dat România vreodată.

gringo afisAutenticitate, creativitate, sunet viu şi necompromis, un artist ce aduce melosul şi poveştile secolului trecut, în contemporaneitate!

Muzica bună nu are graniţe, nu are vârstă, ci ne uneşte pe toţi într-un spirit mai bun.

Deţinătorul celor șapte selecţii pentru nominalizare la Premiile Grammy, cel ce a introdus muzica blues cântată live în România, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler (2011), AG Weinberger vă propune o sesiune muzicală excepţională, o seară de blues şi jazz în spiritul celor mai cuceritoare piese ce au făcut deliciul secolului XX. Considerat de către critici „Mr. Blues al României”, iar de către B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, el îşi continuă misiunea sa cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credință, pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.

Anul acesta, concertele sale poartă titlul generic „Gringo de Rromânia”, iar piesele aduse în faţa publicului stau sub semnul celor de colecţie, rar auzite, o selecţie unică de bijuterii muzicale, pe care în România doar AG Weinberger le cântă.

Invitaţiile la concertul caritabil se pot obţine de la membrii Clubului Rotary Suceava-Bucovina. O invitaţie este valabilă pentru două persoane.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.