Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a efectuat astăzi, 16 iulie, o vizită în teren, pentru a vedea la faţa locului cum merg lucrările la cel mai amplu proiect demarat prin fonduri europene și de la Consiliul Județean.
„Dacă în urmă cu o săptămână am identificat anumite riscuri, dificultăţi legate de termene, vedem astăzi că lucrurile s-au mişcat, se simte o evoluţie. Sper ca atât constructorul, cât şi ceilalţi implicaţi, să ţină pasul cu cerințele Uniunii Europene, prin contractul de finanţare. Este foarte important să finalizăm până pe 8 august, pentru a putea să primim şi proiectul tehnic pentru staţia de tratare a levigatului, fără de care acest proiect nu se poate închide, deoarece aceasta e piesa cea mai importantă, cea mai sensibilă. Dar ce este la fel de important e că lucrăm pe orizontală, atât pe stația de sortare, cât și pe depozitul de deșeuri voluminoase. Ne gândim să găsim și soluții pentru viitor, pentru că acest proiect se va încheia în 10 ani. Vreau ca în Suceava să construim o uzină de gestionare a deșeurilor. Această groapă e intermediară, viitorul e investiția din mediul privat a unei uzini de gestionare a deșeurilor produse de județ. Știm cu toții ce înseamnă materie primă, știm ce înseamnă costuri cu energia. În concluzie, săptămâna viitoare vom avea o nouă ședință în teren, deoarece iarna e foarte dificil de lucrat aici și trebuie să dăm zori”, a declarat Cătălin Nechifor de pe șantierul de la Moara.
Datorită nefinanțării la timp a proiectului, Consiliul Județean va monitoriza săptămână de săptâmănă evoluția proiectului.
Groapa de la Moara e gândită să funcționeze cu două celule, care se vor umple în 10 ani. La faţa locului sunt create premisele pentru deschiderea celei de-a doua celule, în 2024. Contractul pentru demararea lucrărilor a fost semnat în octombrie anul trecut, iar termenul de finalizare este 14 aprilie 2014.
Lasa un raspuns