Instituția Prefectului- Județul Suceava informează că Guvernul României a  aprobat alocarea sumei de 23.873.000 lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru refacerea  infrastructurii afectate de calamitățile naturale produse  în județul Suceava.

Din această sumă, 2.142.000 lei sunt bani destinați Consiliului Județean Suceava, pentru reparații la  drumuri județene, care se adaugă celor 5.483.000 lei aprobați la data de 12 iulie 2018,  astfel că pentru CJ Suceava  s-a aprobat întreaga sumă necesară refacerii drumurilor județene afectate de inundații.

Pentru refacerea digului de apă de la Berchișești, s-a aprobat suma de  1.728.000 lei, alți 984.000 lei fiind aprobați pentru refacerea Stației de tratare a apei potabile Baia 3, apă furnizată locuitorilor din municipiile Suceava și Fălticeni.

Restul banilor sunt  repartizați unui număr de 28 unități teritorial administrative din județul Suceava, pentru efectuarea lucrărilor de refacere a infrastructurii locale afectate în urma inundațiilor, cu prioritate pentru refacere diguri, poduri, podețe și punți pietonale,  apărări de mal.

Prefectura Suceava mai precizează că, în continuare, se centralizează  rapoartele operative transmise de către primării,  și se evaluează scriptic și faptic, prin comisiile interinstituționale care se deplasează în teren, pagubele produse începând cu 24 iulie 2018. Pe baza acestora, Prefectura Suceava va întreprinde alte demersuri pentru obținerea de fonduri de la Guvern.

Reamintim că Instituția  Prefectului- Județul Suceava a transmis  Guvernului, mai multe proiecte de hotărâre  privind alocarea unor  sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru județul Suceava, în vederea refacerii infrastructurii afectată de calamitățile naturale produse în lunile iunie-iulie 2018.

Astfel,  printr-un proiect de Hotărâre de Guvern transmis săptămâna trecută,   Prefectura Suceava a solicitat  Guvernului încă 5.460.000 lei,  pentru înlăturarea distrugerilor înregistrate în urma  fenomenelor meteo-hidrologice periculoase din ultima perioadă, care se adaugă celor 36.445.000 lei solicitați anterior Guvernului.

Județul Suceava se află, în continuare, sub avertizare sub cod galben, în intervalul 25 iulie, ora 12:30- 26 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind  instabilitate atmosferică  accentuată și cantități importante de apă, și sub avertizare  cod portocaliu de ploi abundente, în intervalul  25 iulie ora 12:30-25 iulie, ora 21.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.