Guvernul vrea să prelungească termenul de valabilitate a polițelor de garanții emise de City Insurance, fostul lider al pieței asigurărilor, în prezent în faliment, cu 60 de zile, începând cu 11 mai, dată de la care toate contractele de asigurare ale companiei își vor înceta valabilitatea sub efectul legii, în urma unei decizii a Tribunalului București din februarie 2022, relevă datele analizate de Profit.ro.

Aceasta în condițiile în care multe instituții și investiții publice sunt asigurate de City Insurance, fostul lider al pieței locale de asigurări, intrat însă în faliment. Magistrații Tribunalului București au hotărât anterior, în urma unei cereri depusă de Autoritatea de Supravghere Financiară (ASF), deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei CIty Insurance.

În urma deciziei judecătorilor, toate polițele emise de City Insurance își vor înceta valabilitatea la data de 11 mai 2022, respectiv în termen de 90 de zile de la data pronunțării sentinței Tribunalului București, respectiv 90 de zile, conform legii.

Guvernul motivează însă acum prelungirea prin faptul că încetarea valabilității polițelor de garanții emise de City Insurance afectează derularea obiectivelor de investiții finanțate din bani publici.

“Sancțiunea rezilierii contractelor trebuie să fie privită ca o masură de ultimă instanță, aplicabilă numai în cazul în care celelalte măsuri contractuale (punere în întarziere, prelungirea termenului de proiectare/execuție, perceperea de penalitati, etc) nu conduc la salvarea contractului. în consecință, rezilierea nu trebuie să reprezinte decat o excepție aplicabilă doar în situația în care un antreprenor, din culpa sa exclusivă, se află în imposibilitatea îndeplinirii obligației de a finaliza obiectivul de investiții.

Ținand cont de faptul că ne aflam în fața unei situații dificile în care culpa neîndeplinirii obligațiilor contractuale nu poate fi considerată o culpă care aparține exclusiv antreprenorilor, măsura rezilierii contractului de achiziție publică motivată de imposibilitatea constituirii/reconstituirii garanției de bună execuție ca urmare a problemelor existente pe piața asigurărilor ar reprezenta o măsură exagerată, cu consecințe grave în procesul de derulare a obiectivelor de investiții finanțate din bani publici”, este argumentul Guvernului.

Citiți AICI articolul complet.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.