Guvernul Cioloş s-ar putea confrunta, cât de curând, cu o moţiune de cenzură. Senatorul PNL Crin Antonescu (fost preşedinte al partidului) a vorbit, luni, despre situaţia ciudată în care se găseşte, în prezent, opoziţia din România.

Fostul preşedinte al Senatului a apreciat că, momentan, nu se impune o astfel de acţiune a opoziţiei, despre care au vorbit, până în prezent, atât liderul PSD Liviu Dragnea, cât şi co-preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

„Bun, ştiţi, răspunsul e standard: moţiunea de cenzură este un drept al oricărui grup parlamentar, al oricărui partid parlamentar, în principal al opoziţiei, deşi în România nu putem vorbi exact despre opoziţie în momentul ăsta, că nu ştim cine e şi dacă e (şi, eventual, opoziţie la Antena 3), dar, dacă se impune sau nu, eu cred că nu. Dar nu e mai puţin adevărat că e dreptul lor, al celor de la PSD: dacă doresc să iniţieze, să depună moţiune de cenzură, atunci s-o facă”, a comentat Antonescu.

Anterior, solicitat să comenteze situaţia Antenei 3, politicianul s-a arătat rezervat.

„E un subiect, într-adevăr, copios, dar nu mă interesează. Chiar nu vreau să mă pronunţ. Ar cam fi multe nuanţe de spus, dar nu doresc să mă pronunţ. Îmi pare rău”, a spus Crin Antonescu.

O poziţie similară a exprimat senatorul PNL în ceea ce priveşte responsabilitatea ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, în legătură cu criza bebeluşilor din Argeş.

„Nu am elemente să comentez şi sunt lucruri prea grave ca să mă pronunţ aşa, de la distanţă. Îmi pare rău”, a declarat Crin Antonescu.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.