Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică un proiect prin care vrea să reducă drastic numărul de secretari și subsecretari de stat din toate ministerele.

„În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative prin care numărul total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat și de funcții asimilate funcțiilor de secretar de stat și subsecretar de stat la nivelul tuturor ministerelor, precum şi a celorlalte instituţii şi autorităţi publice din subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor se va reduce cu 50%”, se arată în Ordonanța privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

De asemenea, Ordonanța aduce și unele modificări la Codul administrativ, în sensul că personalul din cadrul cabinetului și a cancelariei primului-ministru va putea fi eliberat mai ușor din funcții, ca de exemplu în situația desființării postului sau ca urmare a voinței unilaterale a conducătorului autorității sau instituției publice.

Ministerul Finanțelor Publice propune și înghețarea angajărilor de la stat (din anumite domenii).

Potrivit proiectului de ordonanță, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a ordonanţei se continuă procedurile de ocupare a acestora.

Prin excepţie, ordonatorii de credite pot aproba ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a ordonanței (adică la 3 posturi devenite vacante, un post va fi ocupat, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget).

Tot prin excepţie, se pot ocupa prin concurs sau examen posturile vacante sau temporar vacante pentru următoarele categorii de personal:

a) personal didactic de predare din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat;
b) personal medico-sanitar;
c) încadrarea promoţiilor 2019 de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari, funcţionari publici cu statut special;
d) încadrarea promoţiei 2019 a Institutului Național al Magistraturii;
e) personalul din cadrul instituțiilor publice reorganizate sau restructurate prin acte normative cu rang de lege aprobate după intrarea în vigoare a ordonanței.

 

 

 

Sursa: www.greatnews.ro

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.