Cupoanele sociale de 500 de euro pentru nou-născuţi ar putea fi plătite abia la finalul anului 2020, deşi ar fi trebuit să fie acordate încă din 2011. Un proiect de ordonanţă de urgență propune această amânare pentru a nu depăşi deficitul bugetar, care este oricum suprasolicitat de creşterea pensiilor şi a salariilor.
În susţinerea propunerii, Executivul invocă posibilitatea ca plata acestor ajutoare pentru nou-născuți să ducă la depăşirea deficitului bugetar asumat, având în vedere că 1,7 milioane de copii ar urma să primească această sumă, impactul bugetar fiind de 4 miliarde de lei.
„Având în vedere imposibilitatea susţinerii financiare a masurilor prevăzute de art. 27 alin.(6) şi art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în special în privinţa sprijinului de 500 euro care ar trebui acordat tuturor copiilor născuţi începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce ar însemna plata dreptului pentru aproximativ 1,7 milioane copii născuţi în această perioadă, pentru implementarea acestei măsuri fiind necesari aproximativ 4 miliarde lei şi ţinând cont de necesitatea aprobării bugetului de stat pentru anul 2019 şi încadrarea în limitele de deficit bugetar asumate, se impune şi pentru aceste măsuri, prorogarea termenului de aplicare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului obţinut de Hotnews.ro.
În 2011, prin Legea educaţiei a fost prevăzut că statul trebuie să sprijine dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma urma să fie acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, şi să fie depusă într-un cont de depozit deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţi, împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.
Iniţiativa din 2011 a fost amânată de mai multe ori.
Lasa un raspuns