Guvernul Cîțu vrea să suplimenteze cu 1.000 de posturi personalul maxim al Casei Naționale de Pensii Publice. Măsura, care ar urma să fie adoptată în ședința de miercuri, printr-o Ordonanță de Urgență, e motivată de deficitul de personal și de complexitatea documentației de stabilire a drepturilor de pensie. Fondurile necesare vor fi decontate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, numărul maxim de posturi al Casei Naționale de Pensii Publice urmează să fie suplimentat prin OUG cu 1.000, până la data de 31 august 2023, în vederea evaluării pensiilor din sistemul public, informează HotNews.
Măsura mai e motivată de deficitul de personal de la nivelul caselor teritoriale de pensii raportat la numărul de pensionari aflați în evidența acestora.
Potrivit PS NEWS, salariile vor fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca apoi să fie decontate din PNRR, se mai arată în proiectul de Ordonanță de Urgență, aflat pe masa Guvernului.
Executivul subliniază că derularea procesului de evaluare a dosarelor de pensii este „absolut necesar în vederea recalculări pensiilor, recalculare în urma căreia pensionarii pot beneficia de pensii în cuantumuri mai mari care să le permită un nivel de trai decent”.
Neadoptarea măsurii se mai arată în proiectul de OUG, „are consecințe negative pentru pensionarii sistemului public care pot fi afectați în drepturi”.
Lasa un raspuns