Habemus Guvern!

Noul an este pe deplin unul al începuturilor. Avem noi țeluri, noi așteptări și un nou guvern. Să ne fie de bine!

Liviu Dragnea s-a impus pe scena politică autohtonă devenind un „fac totum” care nu se sfiește să creadă că se va transforma în zeu. Semi-zeu deja se consideră, doar că mai are ceva de furcă cu niște oameni răi din sistemul de justiție care nu-i dau bună pace ca să se transforme în ceea ce soarta i-a rezervat încă din naștere: un dictator luminat! Oricum, exersează zilnic pentru a fi cât mai bun în rolul deja asumat. Zilnic repetă cu Grindeanu porunca I: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei înafară de Mine”, aceasta devenind cea mai importanta poruncă pe linie de partid, valabilă pentru toți PSD-iștii. Zvonurile răutăcioase spun că membrii PSD au primit o fotografie înrămată cu președintele partidului pe care s-au angajat în scris că o vor așeza spre răsărit din obiective mai mult sau mai puțin religioase. Inclusiv în cer se aude că Dumnezeu Tatăl vrea să remanieze Sfânta Treime și să-l înlocuiască pe Duhul Sfânt cu Liviu Dragnea, doar că mai așteaptă nițel să vadă minunile de care este capabil cel din urmă.

Deși PSD-ul îmi place ca partid mai mult decât celelalte formațiuni politice, Dragnea nu-mi place deloc. N-am în el picătură de încredere și tare mă tem că după 4 ani cu el președinte, PSD-ul va avea scoruri electorale similare cu cele ale PNL-ului. Asta pentru că Liviu Dragnea nu-mi pare a avea deloc abilități administrative. Dacă le-ar fi avut, județul Teleorman, unde a fost președinte timp de 3 mandate consecutive, nu s-ar fi numărat printre cele mai sărace județe din țară ci printre cele mai bogate. Pe lângă acest aspect, deciziile din ultima vreme mi-l înfățișează ca un om prea puțin realist. Deși măsurile din pachetul de guvernare asumate în campania electorală sunt bune și chiar necesare, ele nu pot fi implementate peste noapte fără să te gândești la consecințele economice pe care le implică acestea. În ordinea firească a lucrurilor ar fi fost mai potrivit pentru primul an de guvernare să aplice doar măsurile menite a crește economia și abia apoi, treptat, în funcție de rezultatele economice avute, să fie implementate celelalte măsuri asumate. Înțeleg nevoia dumnealui de a părea un lider puternic de inspirație putiniană, dar tocmai pentru că a avut o sursă de inspirație de o asemenea anvergură, putea observa că în primii 4 ani de la preluarea puterii în Rusia, Putin n-a făcut nimic altceva decât să se ocupe de punerea pe picioare a economiei sovietice, prin metode mai mult sau mai puțin ortodoxe și abia după ce economia țării a intrat pe un făgaș normal a promovat politicile sociale care îl fac cel mai iubit dintre ruși, iar la urmă, bucurându-se de stabilitatea internă, a acționat pe plan extern dându-le inclusiv americanilor un președinte de care aceștia chiar aveau nevoie ca să se mai trezească un pic la realitate.

Revenind la planul de guvernare, trebuie spus că este cel mai ambițios de la revoluție încoace și dacă va reuși să fie aplicat într-un mod profesionist, PSD-ul va rămâne după 4 ani de guvernare singurul partid din România pentru cel puțin următoarele 2 decenii. Doar că la momentul actual ne lovim de capitolul „profesionalism”, singurul ministru cu reale capacități administrative din acest cabinet fiind Daniel Constantin care a ajuns, datorită încăpățânării dragniene, la mediu deși locul lui era mai departe, la agricultură unde timp de 4 ani a făcut treabă bună, reușind în acel interval de timp să resusciteze agricultura României, dovedind profesionalism și coerență în actul administrativ. Dacă aș fi fost eu omul politic al momentului, nu aș fi ezitat să-l pun tocmai pe el prim-ministru, astfel aș fi consolidat echilibrul de puteri în cadrul alianței cu ALDE, dovedind totodată că primează interesul de a construi o echipă guvernamentală eficientă, nu una subordonată în totalitate mie, prea-puternicului și ilustrului președinte de partid. Dar cum nu sunt omul politic al momentului, nu am avut cum să fac o asemenea propunere, prin urmare nu mă sfiesc a-l compara pe Grindeanu cu Boc, în sensul că el este pentru Liviu Dragnea exact ce a fost primarul Clujului pentru Băsescu: o marionetă vorbitoare prin care vor prinde glas și formă dorințele marelui lider teleormănean.

Marea problemă a acestui guvern rămâne bugetul, care pare a fi pe minus. Chiar dacă nu ar fi fost pe minus, tot acolo ar fi ajuns în urma punerii în practică a programului de guvernare așa, peste noapte. Eu îmi bat gura de anul trecut încercând să explic în dreapta și în stânga, în egală măsură, că am intrat în rahat din punct de vedere economic, că așa zisa creștere economică tehnocrată este una artificială, fără fundament real, este de circumstanță și că anul acesta va fi unul al cumpenelor pentru economia țării urmând să facem un împrumut de 10 miliarde de dolari de la FMI până în toamnă. Dragnea vrea să-mi demonstreze că am greșit în prognoza mea și că, de fapt, vom împrumuta 20 de miliarde de dolari până în toamnă. Ce folos că pe mine nimeni nu mă aude pentru că scriu la un ziar mic, de provincie, care pe deasupra mai e și săptămânal.

Cu toate astea, dacă alegem să privim dintr-un punct de vedere optimist, resursele bugetare pentru punerea în aplicare a planului de guvernare, pe care deocamdată doar domnul Dragnea îl cunoaște, ar fi suficiente dacă instituțiile statului care se ocupă cu spălarea de bani și marea corupție ar funcționa corespunzător. Numai dintr-un control de maximum o săptămână la gaterele iubitoare de politică liberală din județ ar aduce sancțiuni care cumulate la bugetul de stat, ar ajunge pentru minimum 6 luni de salarii mărite pentru personalul bugetar al întregii Bucovine. Doar că acestea nu vor funcționa. De ce? De kiki și de foaie verde. Prin urmare, până a apela la FMI, propun să recurgem cu toții la soluția de rezervă pentru consolidarea bugetului țării, patentată de președintele țării, anume… meditațiile! Altfel… ghinion!