Sâmbătă, 9 aprilie, se va desfășura o acțiune de reîmpădurire în zona Valea Putnei, la poalele Giumalăului, pentru a contribui la refacerea pădurilor de altădată, după cum ne spun cei din Asociația Ghizilor. Se vor planta aproximativ trei hectare de teren degradat, așa că e nevoie de cât mai mulți doritori, pentru a se îndeplini scopul.

afis padureÎntâlnirea va avea loc la ora 9:00, în fața Ocolului Silvic Pojorîta.

Proiectul „Hai la înverzit!” este organizat de Asociația Ghizilor din Bucovina, în parteneriat cu Ocolul Silvic Pojorîta și Asociația Bafi, campanie ce se află la cea de-a cincea manifestare.

„E un moment prielnic să ne luăm revanșa față de emisiile de gaze, față de gunoaiele aruncate în natură, față de apa și energia irosită și de ce nu, de socializare și interacțiune cu oamenii și cu mediul înconjurător”, menționează organizatorii.

Asociația Bafi va pleca din Rădăuți cu un autocar la ora 7:00,  împreună cu 40 de voluntari, 15 copii de la Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” și câțiva membri și voluntari ai asociației.

„Mai avem la dispoziție 10 locuri pentru rădăuțenii dornici de plantare și plimbare. Dacă vrei să vii și tu, scrie-ne cât mai curând la adresa de mail asociatia@bafi.ro, numele și numărul tău de telefon și te contactăm noi”, declară reprezentanții Asociației Bafi.

„În afară de câteva ore în plus de somn, nu prea ai nimic de pierdut dacă ni te alături, așa că hai să facem frumos! Peste ceva vreme, când vei trece din nou prin zonă, vei fi fericit să vezi roadele muncii tale, iar noua pădure creată îți va fi recunoscătoare că ai ajutat la nașterea ei”, este îndemnul organizatorilor.

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.