Efectivele de urşi din judeţ au crescut foarte mult, ajungând în prezent la trei sute, ceea ce afectează efectuarea de lucrări silvice şi sunt puse în pericol gospodării ale populaţiei, se arată într-un raport al Direcţiei Silvice (DS) Suceava prezentat, joi, în şedinţa Colegiului Prefectural.

Silvicultorii suceveni au prezentat în situaţia privind atacurile urşilor în judeţ şi care sunt măsurile pe care le-au luat, avertizând totodată că, pe lângă atacurile urşilor, au devenit foarte grave şi atacurile lupilor.

„Creştere exagerată a numărului de urşi a condus la o restrângere a posibilităţilor de procurare a hranei şi implicit la creşterea numărului de atacuri asupra animalelor domestice şi sălbatice. Mai mult, exemplarele tinere, femelele cu pui, au fost nevoite să intre în intravilanul localităţilor pentru procurarea hranei (…) Înmulţirea exagerată a numărului de urşi a creat mari probleme şi la executarea lucrărilor silvice, echipele de muncitori fiind nevoite să abandoneze lucrările din cauză că urşii s-au apropiat prea mult de locurile în care îşi desfăşurau activitatea”, se arată în raportul DS Suceava.

Silvicultorii atenţionează că deosebit de periculos este faptul că aceste exemplare au fost observate în afara fondului forestier, la zeci de kilometri distanţă de pădure, cum ar fi cazul urşilor observaţi la Dolhasca, Horodniceni, Bălăceana, Boroaia, precizând că efectivul optim de urşi din judeţ este de 103, dar în prezent a ajuns la 300.

„La această dată atacurile de urs asupra animalelor domestice s-au redus. În schimb, aceste atacuri s-au mutat asupra cervidelor şi asupra mistreţilor. De fapt, datorită creşterii exagerate a efectivelor de urs, de la 103 exemplare efective optime la 300 exemplare efective reale, am ajuns în momentul de faţă ca efectivele reale de cervide şi de mistreţi să se situeze sub nivelul efectivelor optime şi să scadă în continuare”, arată silvicultorii.

În aceste condiţii, începând cu data de 1 noiembrie, DS Suceava a început să administreze hrană complementară pentru speciile de vânat, în special suculentele şi concentratele (mere şi porumb), dar la locurile de hrănire pentru mistreţi şi cervide vin şi urşii care mănâncă hrana, atacând şi ucigând mistreţii şi cervidele.

Totodată, silvicultorii atenţionează că se confruntă cu „atacuri de lupi din ce în ce mai sângeroase”.

Potrivit DS Suceava, pe 10 septembrie, la o stână amplasată pe fondul cinegetic nr. 16 Valea Cârlibabei, o haită de 12 exemplare de lupi a omorât 63 de oi, valoarea pagubei fiind de 41.500 lei.

DS Suceava gestionează în prezent 24 fonduri cinegetice, dintr-un total de 71 existente la nivelul judeţului.

Dintre cele 24 de fonduri cinegetice, 19 au habitate favorabile pentru urs.

Din 2016, recoltarea ursului a fost interzisă alături de lup, râs, pisică sălbatică, toate aceste specii fiind considerate specii strict protejate.

Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a invitat primarii localităţilor unde în ultima perioadă au avut loc evenimente la un dialog „onest şi real” cu instituţiile publice care au rol în gestionarea acestor situaţii, luând în considerare şi propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei incidente privind intervenţia de urgenţă în cazul atacurilor urşilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.