Viceprimarul Lucian Harșovschi a anunțat că s-a început distribuirea formularelor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – încălzire în sistem centralizat: încălzire cu energie electrică, gaze și energie termică, respectiv încălzire pe bază de lemne, pentru cei de la case).
„Cererea și declaraţia pe propria răspundere, se pot ridica de la asociaţiile de proprietari și sediul Primăriei din Burdujeni – Direcţia de Asistenţă, după caz.
După completarea cererilor pentru ajutor de încălzire cu gaz metan şi vizarea acestora de către asociaţiile de proprietari, acestea vor fi înregistrate individual de către solicitanţi la sediul Primăriei Municipiului Suceava – Serviciul Asociaţii de Proprietari, pentru cei care locuiesc în zona Centru, cartier Obcini şi Mărăşeşti sau la sediul Primăriei din Burdujeni – Direcţia de Asistenţă Socială, pentru locuitorii din zonele din cartierele Burdujeni și Ițcani”, a transmis Harșovschi.
Potrivit viceprimarului sucevean, plata ajutoarelor se efectuează la furnizorii pentru energie termică, energie electrică și gaze naturale, după emiterea de către aceștia a facturilor.
Lasa un raspuns