Viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi a anunțat că a discutat în cursul zilei de vineri cu constructorii care lucrează pe strada Curtea Domnească și a stabilit suplimentarea forța de muncă pentru a termina lucrarea, profitând astfel de vremea bună.

„Astăzi se va finaliza stratul suport, deja se montează bordurile și se vor ridica capacele de canal și geigerele, pentru ca apoi să se poată turna stratul final de uzură.
Datorită faptului că avem utilajele în apropiere, am stabilit să reabilităm toată zona, mai exact vom reface trotuarele și căile rutiere de pe str. Dimitrie Onciu (inclusiv parcarea din spatele Of. Poștal 1), str. Plăieșilor, str. Meseriașilor (inclusiv zona parcului).
Astăzi se va reabilita parcarea de pe str. Horia, Cloșca și Crișan, în momentul de față făcându-se pregătirile pentru stratul de uzură”, a declarat viceprimarul sucevean.

Acesta a precizat și faptul că, chiar dacă vremea va fi bună, lucrările sunt destul de ample și ceea ce nu se va face anul acesta, va fi finalizat  în primăvară.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.