Trei autobuze Irisbus Agora, aduse din Franţa, din oraşul Rouen, vor deservi sucevenilor începând de luna aceasta. Acestea au fost achiziționate prin licitație și au aer condiționat exact așa cum a dorit viceprimarul Lucian Harșovschi.

 

Până aici toate bune și frumoase, numai că viceprimarul, în extaz de fiecare dată când Lungu pleacă undeva și îl lasă pe el să susțină conferința de presă de miercuri, a declarat  că autobuzele au fost achiziționate din  GERMANIA, iar la scurt timp, primarul Lungu a declarat că acestea au fost achiziționate din Franța.

Asta  în condițiile în care Harșovschi este și cel care coordonează şi activitatea de transport public local din municipiul reşedinţă de judeţ. Și asta în condițiile în care se presupune că, în calitate de viceprimar, ar trebui să știe măcar de unde au fost achiziționate aceste autobuze și cât au costat.

Domnește incompetența, așadar să ne ferească Dumnezeu de ziua în care un politician bun și de renume din Suceava își „va retrage susținerea” și își va lua mâna de pe creștetul viceprimarului Lucian Harșovschi.

Nu de alta, dar s-ar putea să ne trezim cu Harșovschi șofer chiar pe microbuzele aduse din Germania, pardon, din Franța.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.