Primăria comunei Baia și Consiliul Local al comunei Baia va invită la Hora de la Baia, duminică, 21 mai 2017.

Evenimentul va începe la ora 13:00 cu o expoziție de artă populară, iar de la ora 14:00 va avea loc un spectacol cu talentele locale. Între orele 15:00 și 17:00 pe scenă va urca Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Apoi, va urma rândul interpreților Andra Matei, Ovidiu Homorodean și Grigore Gherman să încânte publicul. Marius Incău și Formația Portativ vor fi cei care vor încheia evenimentul de la Baia.

Cei care vor veni la Baia vor putea admira o expoziție de artă tradițională, dar și o paradă a costumelor populare din zonă. De asemenea, aceștia vor putea asista și la un concurs de interpretare muzicală și dansuri pentru copii, dar și la un spectacol susținut de interpreți îndrăgiți din județul Suceava”, a declarat Maria Tomescu, primarul comunei Baia.

Comentarii Facebook