Agenţii Postului de poliție Sadova au fost sesizați marți, 14 octombrie, la ora 15.52, de un bărbat de 36 de ani, din localitate, despre faptul că în intervalul orar 11.00-15.00, cât a lipsit de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, de unde i-au sustras mai multe bunuri.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că autorii au pătruns în locuință pe un geam de la baie, pe care persoana vătămată l-a lăsat deschis la plecare și au sustras bijuterii, documente și un telefon, valoarea prejudiciului fiind de o mie de lei.

Pe timpul cercetărilor, polițiștii au fost sesizați de un localnic de 71 de ani, vecin cu partea vătămată, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns și în locuință sa, de unde i-au sustras bani și bijuterii în valoare de 600 de lei.

Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că autorii au pătruns în locuință prin folosirea cheii de la ușa principală, cheie ce a fost lăsată de proprietar pe tocul ușii unei anexe.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.