Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată joi, 16 noiembrie, de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Marginea, despre faptul că a surprins mai multe persoane în timp ce tăiau și sustrăgeau arbori din Cantonul Silvic Dornești.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în dimineața zilei de 16.11.2017, mai multe persoane s-au deplasat în Cantonul Silvic Dornești și au tăiat material lemnos pe care l-au depozitat într-un atelaj hipo cu scopul de a-l sustrage, iar în momentul în care, a intervenit pădurarul, persoanele au fugit, abandonând atelajul hipo încărcat cu lemn.
Pe timpul cercetărilor, la fața locului s-a prezentat o tânără de 26 de ani din comuna Dornești, care a declarat faptul că ea a tăiat și sustras material lemnos.
Atelajul hipo și cantitatea de 4 m.c. material lemnos din specia frasin tăiat, cu o valoare de circa 550 lei au fost predate în custodie Ocolului Silvic Marginea.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.
Lasa un raspuns