Joi, 6 februarie, ora 22:08, patrula din cadrul Poliției mun. Suceava – Biroul O.P. , a oprit pentru control pe B-dul 1 Decembrie 1918, din mun. Suceava, autoturismul marca BMW, condus de B. V, de 42 ani, localnic.
În urma verificării conducătorului auto în bazele de date s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conducere categ. B, preschimbat la data de 09.05.1997, permisul de conducere fiind ANULAT, în urma unui accident rutier mortal.
După ce conducătorului auto i s-a comunicat aspectele de mai sus, acesta a declarat că permisul de conducere a fost preschimbat în Italia și are dreptul valabil de conducere.
În continuare s-a procedat la verificarea acestuia în aplicația, constatându-se faptul că B. V. nu figurează cu permis de conducere eliberat de Italia.
Întrucât pe timpul discuțiilor purtate cu conducătorul auto, acesta avea un comportament suspect, a fost condus la sediul Poliției mun. Suceava pentru o verificare amănunțită cu privire la starea permisului de conducere al acestuia.
La sediul Poliției acesta a declarat că a avut în urmă cu mai mulți ani de zile un accident rutier mortal și permisul său de conducere a fost anulat.
În cauză a fost întocmit dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui autovehicul având permisul de conducere anulat”.
Lasa un raspuns