Bucătăria este cel mai important spațiu din casa ta deoarece aici petreci cel mai mult timp împreună cu familia. Prin urmare, este esențial ca în această încăpere să menții mereu o energie pozitivă și, cu cât vibrațiile sunt mai bune, cu atât te vei simți mai fericit și vei avea parte de mai multă bună dispoziție.

Iată CUM poți revigora atmosfera din bucătărie ca să te poți destinde și relaxa:

  • Adaugă multă culoare

Este binecunoscut faptul că o culoare îți poate afecta starea de spirit, chiar și în doze mici. Dar, deși anumite nuanțe sunt asociate cu diverse stări de spirit, totul ține de fiecare persoană. De exemplu, chiar dacă galbenul este considerată o culoare optimistă și plină de speranță, cu siguranță nu o vei folosi pentru mobila de bucătărie sau alte obiecte din această încăpere dacă nu îți place. Prin urmare, gusturile tale contează cel mai mult, așadar ai încredere în intuiția ta. 

  • Fă loc pentru plante

Plantele dau viață fiecărei încăperi și, în plus, ajută la curățarea aerului. Unele persoane spun că există anumite tipuri care aduc noroc. De exemplu, în Irlanda oamenii folosesc trifoi pentru a aduce bunăstare în casă, pe când adepții Feng Shui au încredere în puterea nevăzută a bambusului. În alte zone ale lumii se spune că în fiecare colț este nevoie de câte o plantă pentru a aduce binecuvântare și fericire, însă dacă ai cel puțin una în bucătăria ta, cu siguranță te vei simți mai bine. 

  • Folosește sare pentru a alunga energiile negative

Sarea face mai mult decât să dea aromă alimentelor, ea este folosită încă din cele mai vechi timpuri ca agent de curățare și protecție, atât pentru trup, cât și pentru minte. Ea are capacitatea de a absorbi și usca, de a elimina bacteriile și emite ioni pozitivi, de aceea este folosită pentru a alunga energia negativă dintr-o încăpere. Dacă vrei să încerci și tu puterea ei nebănuită, pune un bol cu sare kosher în fiecare dintre cele patru colțuri ale bucătăriei, timp de 24 de ore. Poți folosi sare roz de Himalaya sau sare de mare. 

  1.  Adu în bucătărie un obiect handmade

Toate obiectele poartă cu sine povești, unele bune și altele rele. Există o energie de netăgăduit în interiorul produselor lucrate manual, iar cele pe care le faci tu sau familia ta conțin vibrațiile cele mai bune. O pictură realizată de copilul tău, o cană de lut construită de tine la un curs de olărit sau orice alt obiect handmade în care ai pus un pic de suflet îți va aduce o energie pozitivă și te va face să te simți mai bine. 

  • Include elemente metalice în design-ul interior al bucătăriei tale 

În Feng Shui, bucătăria simbolizează prosperitatea și elementul metalic ajută la mărirea bunăstării. Prin urmare, te poți gândi să incluzi în design-ul acestei încăperi elemente de cupru, alamă sau bronz. Astfel de obiecte adaugă căldură decorului și este posibil să ajute la activarea prosperității viitoare. 

În concluzie, locul în care îți petreci cel mai mult timp trebuie să-ți aducă o stare de bine, iar acest lucru este posibil de realizat dacă urmezi sfaturile din acest articol. 

Sursa foto: Pixabay.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.