Stăteau oamenii liniștiți la slujbă, distanțați, în afara bisericii, Nu mulți, „doar” vreo 150-160 de persoane. Deodată trece pe drumul de lângă un Logan obosit, muncit bine, ruginit pe lângă aripile din spate. Din această mașină un individ la peste 100 de kile, dubios și destul de bronzat, cu un tricou alb murdar strigă cât poate de tare „Băăăă, băgami-aș p***, băă”. Eu când l-am văzut, pe lângă sentimentul de milă, mi-a fost teamă să nu cadă pe geam, că era mai mult ieșit decât înauntru. Se întâmpla chiar la predică, părintele s-a oprit două secunde, s-a uitat la el și probabil a zis un „Doamne ajuta-l!”.
Peste jumătate de oră trece al doilea exemplar. De data aceasta într-un Audi negru, proaspăt spălat, modelul acela lung cu stopurile alea late în spate. Mașină mișto. Conducătorul auto era un băiat la vreo 30 de ani cu bărbiță tunsă regulamentar, frezat, aranjat. Și s-a gândit el să dea trei claxoane la vederea oamenilor aflați în fața bisericii. Și începe să râdă mulțumit de isprava sa, a tras un semnal de alarmă că ceva nu e în ordine, prea mulți oameni care se închină și cred în lucruri imaginare, nu? Suntem în 2020 totuși, nu Dumnezeu bagă caii putere sub capota mașinii, nu? Sau…
Și stăteam să mă gândesc că ăștia doi sunt reprezentativi pentru societatea românească. Primul, vai de mama lui, care consideră că el nu are nevoie de vreun dumnezeu pentru a pune cărămidă peste cărămidă pe șantierul unde lucrează. Bine, că îi mai cade din când în când pe picior e doar o întâmplare.
Celălalt, omul realizat, care e mult prea dezghetat la minte să se ocupe cu chestii medievale mergea probabil la o terasă așa de duminică. Iar a doua zi îl vezi pe facebook că se plânge că a lovit ca prostul mașina în stâlpul din parcare. Ce să faci, karma, nu?
Sursa: Deinteres.ro
Lasa un raspuns