„Respinge, ca nefondată plângerea formulată de petentul Partidul Naţional Liberal – Filiala Cluj, împotriva ordonanţei nr.46/P/2015 din data de 6 aprilie 2015 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în minută.
În luna ianuarie 2015, PNL – Filiala Cluj a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Victor Ponta, pe care îl acuza de abuz în serviciu, susţinând că premierul a blocat în mod ilegal organizarea alegerilor parţiale pentru Consiliul Judeţean Cluj, post rămas vacant din octombrie 2014.
În susţinerea plângerii penale, PNL a adus ca argument faptul că există trei decizii ale unor instanţe, una de la Curtea de Apel Cluj şi două de la Curtea de Apel Bucureşti, care confirmă că guvernul nu a respectat legea privind organizarea la termen a alegerilor parţiale locale şi parlamentare.
În aprilie 2015, un procuror de la Parchetul General a clasat dosarul, considerând că nu s-au întrunit elementele necesare pentru începerea urmării penale faţă de Victor Ponta.
PNL Cluj a contestat în luna mai ordonanţa de clasare, la procurorul ierarhic superior, însă contestaţia a fost respinsă, după care liberalii au făcut plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Lasa un raspuns