Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că declaraţia cu care este citat de cotidianul ”Le Figaro” nu este reală şi acuză publicaţia de ”război mediatic”.
„Am citit cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilaţie despre PSD şi despre situaţia politică din România, apărută în Le Figaro. Uimire, pentru că Le Figaro a fost întotdeauna un ziar solid, care practica jurnalism de calitate. Dezgust, pentru că sunt citat cu lucruri pe care NU le-am declarat niciodată, nici ziarului Le Figaro, nici altcuiva”, scrie Ion Iliescu pe blogul său, potrivit news.ro
Iliescu a adăugat că fiecare este liber să creadă ce doreşte despre PSD, despre situaţia politică din România, despre istoria post-decembristă.
”Însă nu pot accepta să fiu implicat în lupte politice pentru putere absurde, fără nicio miză nici pentru PSD, nici pentru România. Realitatea prezentată în articol este caricaturală, iar declaraţiile care mi se atribuie sunt parte a acestei lupte politice. Nu este intenţia mea să particip la aşa ceva. PSD este un partid matur şi responsabil, care îşi va rezolva problemele conform statutului său şi legilor ţării. În ultima perioadă, am ales să fiu cât mai puţin implicat în viaţa politică din PSD şi din România. Iar când voi avea ceva de spus celor din PSD, o voi face direct, fără mijlocirea presei, române sau străine”, continuă Iliescu.
”Nu cred că avem în faţă un fake news, ci un act de război mediatic. Ceea ce mi se pare la fel de inacceptabil ca şi atribuirea unor afirmaţii care nu-mi aparţin. Regret că lucrurile au ajuns atât de jos în presă. Mi se pare că jurnalul îmi datorează scuze şi rectificarea respectivelor afirmaţii”, susţine fostul preşedinte.
Potrivit ”Le Figaro”, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că „este o perioadă dificilă şi confuză pentru PSD, care trăieşte cea mai gravă criză politică a sa”, el apreciind că ”poziţia personală a lui Dragnea, cu problemele sale juridice, a creat fracturi interne în PSD”.
Lasa un raspuns