Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi, scrie Agerpres. Procurorii se află deja la faţa locului şi au început cercetările, potrivit reprezentanţilor Parchetului.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balş unde erau trataţi bolnavi cu COVID. Trei persoane au fost găsite decedate după ce s-a degajat fumul, iar a patra victimă a murit după ce manevrele de resuscitare au eşuat.

La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă.

De la „Matei Balş” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.

La Institutul Matei Balş s-au deplasat vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.