Apar noi imagini de la mitingul PSD din Târgoviște, acolo unde mai mulți șoferi au fost opriți de poliție, chiar la intrarea în oraș, și nu li s-a permis să circule mai departe până când nu spun „parola”. 

Un bărbat care voia să intre în oraș să vadă meciul celor de la Chindia Târgoviște contra lui Metaloglobus București a fost oprit de polițiști la intrarea în oraș. Ofițerii i-au cerut să spună parola și să arate invitația necesară pentru a intra cu mașina în municipiu.

Bărbatul a publicat clipul video pe pagina sa de Facebook. Iată dialogul surprins în imagini:

Polițist: Domnu’ șef, în parcare, vă rog!
Șofer: Dar de ce? Nu putem să trecem?
Polițist: Nu, pentru că nu aveți tichet și nu știți nici parola. 
Șofer: Despre ce tichet și despre ce parolă este vorba?
Polițist: Uitați cum are colegul din spate, da? Vedeți acolo în parbriz? 
Șofer: Nu știu, domne, despre ce e vorba.
Polițist: Deci mi se confirmă prin stație…Vă rog, scoateți mașina în afara părții carosabile.
Șofer: Domnule, vorbiți serios despre parolă?
Polițist: Exact. Este nevoie de o parolă.
Șofer: Ce parolă? Să intri în oraș?
Polițist: Mergeți la miting?
Șofer: Nu, merg la meci, la Chindia. 
Polițist: Nu aveți cum. Decât pe jos, pentru că tronsonul ăsta de drum este blocat.
Șofer: Pentru cine, domne? Pentru Dragnea?
Polițist: Nu pentru Dragnea, eu știu că este un miting organizat. Mai mult nu pot să vă spun. Lăsați mașina aici. 
Șofer: Sunteți de serviciu și respectați niște dispoziții comuniste cu parolă?
Polițist: Trageți, vă rog, mașina și puteți să mergeți unde vreți.

Înregistrarea postată pe Facebook poate fi vizionată AICI.

 

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.