Un cetățean care se afla la Iulius Mall Suceava a surprins cu telefonul niște imagini revoltătoare.

În imagini se observă cum doi paznici ai Mall-ului au șters pe jos, la propriu, cu un bărbat căruia i s-a făcut rău.

Potrivit martorilor, bărbătul ar fi om al străzii și ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice. Asta, însă nu justifică comportamentul celor doi paznici.

Contactați telefonic, reprezentanții Iulius Mall Suceava nu au putut da niciun punct de vedere, întrucât nu știu despre ce este vorba iar pentru a-i răspunde reporterului SuceavaLive, cel din urmă trebuie să trimită mail, pentru că răspunsurile se dau doar în scris.

 

UPDATE: Reprezentanții Iulius Mall au transmis un punct de vedere:

 

Într-o primă etapă, în baza prevederilor contractului încheiat cu firma de pază al cărui angajat a fost implicat în incident, am solicitat societăţii informaţii suplimentare şi comunicarea măsurilor întreprinse.

Intervenţia agenţilor de pază a fost solicitată de un operator de restaurant, întrucât o persoană aflată în stare avansată de ebrietate deranja clienţii și personalul. În acest sens, a fost solicitat și un echipaj de Poliţie, persoana fiind cunoscută cu antecedente. Ni s-a transmis că persoana a refuzat să însoţească agentul de pază și a simulat incapacitatea de deplasare. Persoana a fost preluată de echipajul Poliţiei.

Ca urmare a acestui incident, firma de pază verifică respectarea regulamentului intern privind modalitatea de acţionare a agentului, urmând a aplica sancţiunile care se impun, inclusiv cele de concediere.

Regretăm această situaţie, care este izolată, şi subliniem faptul că nu tolerăm astfel de comportamente în centrul nostru comercial. Respectul faţă de toţi vizitatorii, indiferent de orice circumstanţe, este o prioritate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.