Este indicat să nu sărim peste micul dejun deoarece acesta contribuie la stimularea şi accelerarea metabolismului şi prin urmare încurajează arderea de calorii mai degrabă decât stocarea lor, creşte aportul de nutrienţi, iar cantităţile de fibre, de vitamine şi minerale în special calciu, fier şi magneziu din organism, sunt mai ridicate, ajută la prevenirea apariţiei senzaţiei de foame, iar astfel vor fi consumate mai puţine calorii şi alimente nesănătoase pe parcursul zilei, îmbunătăţeşte memoria şi nivelul de concentrare și contribuie la menţinerea greutăţii, crescând şansele de a menţine un număr sănătos de kilograme.
Specialiştii în sănătate spun că nu doar consumul micului dejun este important, ci şi momentul zilei în care el are loc. În general, este bine ca prima masă a zilei să fie consumată la circa 30 de minute după trezire, când organismul simte cel mai mult nevoia să pună capăt postului alimentar de peste noapte.
Un mic dejun echilibrat combină carbohidraţii de calitate cu fibre şi proteine. În acest fel, nutrienţii se transformă aproape integral în energie (şi nu în depozite de grăsime), senzaţia de saţietate persista de-a lungul zilei, iar sistemul digestiv funcţionează excelent. Din lista celor mai bune alimente pentru micul dejun fac parte fulgii de ovăz, iaurtul grecesc, germenii de grâu, grapefruitul, bananele, ouăle, untul de migdale, pepenele roşu, afinele, pepenele galben, cerealele integrale și pâinea din faină integrală.
Lasa un raspuns