Polițista Sabina Georgiana Vremescu este membră a Secției de votare 347 din Hănțești, din partea Dreptei Liberale.

Acest lucru este notat în procesul verbal pentru completarea Biroului Electoral al secției de votare nr. 347 încheiat la data de 30.10.2019.

Trebuie precizat că tânăra polițistă este originară din comuna Hănțești.

Potrivit IPJ Suceava, niciun polițist nu are voie să facă parte dintr-o formațiune politică și nu are voie să reprezinte un partid în secția de votare.

„Polițiștii pot participa în secția de votare doar pentru a asigura paza și supravegherea. Vom verifica dacă într-adevăr polițista va reprezenta un partid politic și vom lua măsurile necesare dacă se confirmă”, a declarat comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu.

Prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a subliniat că polițiștii, jandarmii și pompierii pot asigura doar paza secțiilor de votare. De asemenea, aceasta a precizat că în ceea ce privește componența birourilor electorale, Biroul Electoral Județean poate verifica condițiile de legalitate, în timp ce Prefectura se ocupă cu asigurarea infrastructurii secțiilor de votare.

UPDATE:

Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, a explicat că polițista nu mai face parte din nicio formațiune politică, iar faptul că apare pe listă este doar o greșeală.

„Colega noastra Vremescu Georgiana-Sabina, agent de poliție și membră a Sindicatului Decus, înainte de a dobândi calitatea de polițist a făcut parte, ca simplu membru al unei formațiuni politice. Dintr-o simplă eroare materială numele i-a apărut pe lista cu membrii Secției de Votare nr. 347 din com. Hânțești, vechea bază de date nefiind actualizată de către cei în drept. Menționez ca în momentul de față aceasta nu face parte din niciun partid, formațiune sau organizație politică, neîncălcând în vreun fel prevederile art. 45, alin. 1, lit. a și b din Statutul Polițistului. Drept urmare, nu face parte din comisia de supraveghere a Secției de Votare nr. 347 Hânțești, eroare materială care a și fost îndreptată prin înlocuirea cu o altă persoană”, a declarat Bogdan Bănică, presedintele executiv al Sindicatului Național al Politistilor din România SNPR DECUS

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.