Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Bucovina a sărbătorit, sâmbătă după-amiază, 25 de ani de la înfiinţare, dar şi cea de-a XIII-a întâlnire a germanilor din Bucovina. Evenimentul organizat de Forum a cuprins printre altele și o paradă a portului popular tradițional al minorității germane , precum și o festivitate de înmânare a diplomelor și medaliilor jubiliare.

La eveniment au fost prezenți și membrii delegației Regiunii Schwaben din Germania, condusă de președintele Jurgen Reichert cu care Suceava este înfrăţită, în frunte cu preşedintele Consiliului Regional Schwaben, atașatul cultural al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, conducerile Forumurilor Democarte ale Germanilor din Cernăuți,Bacău, Piatra Neamț și Rodna.

La parada portului popular și programului artistic s-au alăturat formațiilor minorităţii germane și formațiile minorității polone din Poiana Micului şi ucraineane-formația Kazacioc din Bălcăuți.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că minoritatea germană din Bucovina pentru „cea mai importantă”.

„ Ce poate fi mai frumos în construcția europeană decât această formulă de amestec dintre minorități din partea de sud a Bucovinei-partea românească și partea de nord în partea ucraineană. Trăim toate minoritățile într-o bună colaborare,cele 12 minorități prezente aici au construit un teritoriu aparte în care modul de lucru, de viață și de bordare este foarte bine înțeles de către toți și este respectat în Europa. Suntem la un moment aniversar și vreau să vă urez ”La mulți ani”, a spus șeful administrației județene, Cătălin Nechifor.

Manifestarea a avut loc în parteneriat cu Guvernul României, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Forumul Democrat al Germanilor din România, regiunea Schwaben din Germania, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Judeţean Bucovina, Forumul Democrat al Germanilor din Suceava, cu ajutorul unor sponsori.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.