Două corturi au fost amplasate lângă Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Potrivit conducerii unității spitalicești, într-unul dintre acestea se va efectua triajul persoanelor care se adresează Ambulatoriului Integrat, iar în celălalt triajul pacienților care se adresează Unității de Primiri Urgențe.

Trebuie precizat că, în această perioadă va fi restricționată și intrarea aparținătorilor care se prezintă la Ambulatoriu sau la Urgențe. Aceste măsuri au intrat în vigoare luni, 16 martie, la ora 13:00.

 

Ce înseamnă triajul pacienților

Pacienții care se adresează Ambulatoriului sau Unității de Primiri Urgențe vor fi triați de către medicii de specialitate și dacă nu prezintă niciun simptom și nu au călătorit în zonele de risc sau nu au intrat în contact cu persoane care s-au întors din aceste zone vor fi direcționați către UPU sau Ambulatoriu, iar, în caz contrar, vor fi transferate la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Suceava.

Sursă foto: Facebook Ce se întâmplă în orașul nostru Suceava?

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.