Din luna februarie, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Suceava rămâne fără linie de gardă pediatrică, întrucât mai mulți medici au renunțat din cauza agresivității aparținătorilor micilor pacienți.

Medicul urgentist Bogdan Bondaru, purtătorul de cuvânt al SCJU Suceava, a explicat că, începând cu luna februarie, programul de consultații pediatrice în UPU Suceava va fi între orele 8:00 și 22:00, iar pe timpul nopții și în week-end-uri, consultațiile vor fi asigurate de medicii urgentiști iar, dacă situația o va impune, medicii pediatri ce asigură gărzile pe Secția Pediatrie vor coborî în UPU și vor prelua pacienții.

„Facem apel la suceveni să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe doar dacă au o situație reală de urgență, astfel încât să nu se supraaglomereze UPU. Cazurile care nu sunt urgente pot fi rezolvate de către medicii de familie”, a declarat dr. Bondaru.

În ceea ce privește situația din județ, Spitalul Municipal Fălticeni stă cel mai bine la numărul de medici pediatri, care asigură și permanența în Compartimentul de Primiri Urgențe a unității spitalicești, însă, potrivit managerului Vlad Morariu, situația ar putea fi îmbunătățită. Aici sunt angajați cinci medici pediatri, din care, în prezent, patru sunt efectiv la muncă, iar o doctoriță este în concediu de creștere a copilului.

„Noi avem linie de gardă pediatrică, întrucât avem cinci medici angajați. Deși stăm relativ bine la acest capitol, ar mai fi nevoie de medici noi. E greu să faci șapte sau opt gărzi pe lună, mai ales la Pediatrie unde numărul de prezentări zilnice este cuprins între  50 și 60. Situația ar fi mult mai bună și dacă părinții nu ar mai suna la ambulanță pentru o simplă tuse, ci s-ar adresa medicului de familie sau ambulatoriului de specialitate”, a declarat dr. Vlad Morariu, managerul Spitalului Municipal Fălticeni.

În ceea ce privește Spitalul Municipal Rădăuți, și aici se asigură și permanența în Camera de Gardă, fiind angajați patru medici pediatri. Managerul unității spitalicești, Romeo Negruț, a explicat că Spitalul dispune de șase posturi de medici pediatri, din care patru sunt ocupate și s-au purtat discuții cu doi medici rezidenți, astfel încât, la finalizarea studiilor, să vină să se angajeze aici.

„Noi asigurăm permanența la Pediatrie, însă trimitem la Spitalul Județean Suceava cazurile pentru care noi nu avem medici specialiști, cum este chirurgia pediatrică”, a spus managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Romeo Negruț.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei activează doi medici pediatri, iar un al treilea colaborează cu unitatea spitalicească. Potrivit managerului Valentin Stan, deși nu există linie de gardă, lucrurile nu sunt scăpate de sub control.

În ceea ce privește Spitalul Orășenesc Gura Humorului, și aici sunt doar doi medici pediatri care pot fi găsiți la spital între orele 8:00 și 15:00. Managerul unității spitalicești, dr. Ciprian Ianovici, a explicat că unul dintre cei doi medici este și neonatolog.

„Nu avem linie de gardă, iar în afara programului celor doi medici pediatri urgențele sunt direcționate către spitalele din Fălticeni, Rădăuți sau Suceava”, a precizat managerul Spitalului Orășenesc Gura Humorului, dr. Ciprian Ianovici.

Situația cea mai gravă, însă, se înregistrează la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, acolo unde, din cei doi medici angajați doar unul activează. Potrivit managerului unității spitalicești, dr. Adrian Cosinschi, o doctoriță este în concediu de menținere a sarcinii, iar medicul care activează în prezent este aproape de epuizare, nefiind cine să îl suplinească.

„Căutăm soluții în permanență. Am avut discuții și cu doamna director a DSP Suceava în vederea angajării altor medici pediatri, însă situația nu este îmbucurătoare. Vă dați seama, un singur medic pediatru pentru o zonă atât de mare este extrem de puțin. De sărbători a lucrat zilnic, însă va veni și perioada concediilor, în care nu știm cum vom proceda”, a declarat managerul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dr. Adrian Cosinschi.

Trebuie spus că în sezonul rece crește numărul infecțiilor respiratorii, al virozelor sau al altor forme de îmbolnăvire, ceea ce pune o presiune mai mare pe medicii pediatri din județul Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.