Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, joi, ca nefondată, cererea DNA de plasare sub control judiciar a Elenei Udrea.

”Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 05 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. 5230/2/2017/a2”, a transmis, joi, instanţa.

Decizia este definitivă şi a fost pronunţată în şedinţă publică.

Curtea de Apel Bucureşti a respins în 5 martie cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar după decizia de condamnare la 8 ani de închisoare în dosarul finanţării campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

În motivarea respingerii controlului judiciar, judecătoarea Claudia Jderu a susţinut că nu se justifică o astfel de măsură raportat la circumstanţele bune – mediul familial, nivelul de educaţie şi la faptul că a făcut declaraţii exprese că nu intenţionează să plece în Italia, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. Sumele care au făcut obiectul luării de mită vor fi confiscate de la Udrea. Decizia nu este definitivă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.