Joi, 6 iunie, este ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului. Această zi este foarte bogată în simbolistică, iar credincioșii păstrează tradițiile cu sfințenie.

Așa cum prevede credința ortodoxă, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paști, iar salutul de Înălțarea Domnului este „Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”. Sărbătoarea din acest an este marcată de creștinii ortodocși, joi, 6 iunie.

Despre sărbătoarea Înălţării Domnului, cea mai veche menţiune se regăseşte în lucrarea „Despre sărbătoarea Paştilor”, aparţinând lui Eusebiu din Cezareea (anul 332). Aceasta era sărbătorită pe atunci odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Apoi obiceiul s-a schimbat spre sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului V, când Înălţarea Domnului a fost prăznuită în a 40-a zi după Înviere.

Ziua marchează momentul în care Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Sfânta Scriptură descrie că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvântându-i pe ucenici, iar, pe când îi binecuvanta, S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În toate bisericile ortodoxe se face pomenirea eroilor români.

Când Maica Domnului l-a născut pe Hristos, în ieslea grajdului, animalele au luat şi ele parte la eveniment: pe cât de cuminţi erau boii şi oile, pe atât de gălăgioşi erau caii. Ca mâhnire că pruncul nu avea linişte, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului. Astfel, în ziua în care caii „îşi prăznuiesc” Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut.

Aceasta tradiţie mai este cunoscută şi ca Joia Iepelor sau Ispasul. Se spune că Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Şi pentru că era un om bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi şi să nu-şi caute pricini de supărare. Există o credinţă populară potrivit căreia cel care moare de Ispas ajunge direct În Rai.

Sărbătoarea populară ar proveni din zona Transilvaniei, din Evul Mediu, când sărbătoarea avea loc la date diferite. Când ungurii îşi serbau Paştele, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers. Potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, sărbătoarea Paştilor cădea în aceeaşi zi. De aici a venit şi vorba „la Pastele Cailor”, adică momentul în care caii se odihneau.

În ziua de Ispas, casele şi mormintele cimitirului sunt împodobite cu crengi de pom tânăr (paltin, nuc), iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Despre leuştean se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morţi, se împarte pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi din an în care se mai pot roşi ouă.

Sunt marcate vitele şi tăiaţi unii miei. Caii nu sunt puşi la căruţă, primesc fân proaspăt pe săturate, se fac unele rugăciuni, pentru belşug şi sănătatea animalelor.

Acum se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane.

Sursa: Evenimentul Zilei

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.