Insistența și ,,perseverența” în încălcarea legii i-au adus unui tânăr din comuna Horodnic de Sus reținerea pentru 24 de ore și încarcerarea în arestul IPJ Suceava.

Deși era cercetat deja pentru infracțiuni la regimul rutier, tânărul nu a înțeles că gesturile sale necugetate pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic și a propriei persoane. A ales să se urce din nou la volan fărpă permis și a ajuns…în arestul IPJ Suceava.

 Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

 

La data de 06.04.2019, în jurul orei 22.17, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat denumit popular „Pe uliță la brigadă”, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un localnic de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar autoturismul are inspecția tehnică periodică (ITP) expirată din data de 12.01.2019, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiind dispusă și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare a vehiculului.

Totodată, cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai constatat și faptul că tânărul este cercetat în alte două dosare penale, respectiv unul pentru săvârșirea infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice” și celălalt pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, fiind dispusă și măsura reținerii suspectului de 19 ani pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

 

Deși măsurile ferme dispuse de polițiști au fost intens mediatizate tocmai în vederea responsabilizării și conștientizării consecințelor în plan juridic și personal generate de nesocotirea legislației rutiere, în continuare există șoferi care săvârșesc infracțiuni la regimul rutier și pun în pericol atât propria viață cât și integritatea celorlalți participanți la trafic

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.