Inspectoratul Școlar Județean Suceava a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională, după soluționarea contestațiilor, sesiunea 2023.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 78,4% (4937 candidați), în creștere cu 0,06% (6 elevi) față de rezultatele inițiale (78,34%).
Rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) la nivel national este 76,4%.
A crescut numărul candidaților cu media generală de 10, de la 15 la 17 (+ 2 în raport cu prima afișare, absolvenți de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus).
La proba de Limba și literatura română, 5007 candidați (79,26%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 64 candidați au obținut nota 10 (+ 2 în raport cu prima afișare).
La Matematică, 4901 candidați (77,83%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 91 candidați au obținut nota 10 (la fel cu prima afișare).
Au fost depuse 675 de contestații (435 la Limba și literatura română și 240 la Matematică).
La disciplina limba și literatura română, soluționarea contestațiilor a modificat 236 note prin creștere și 163 note prin scădere. La această disciplină 36 note au rămas nemodificate.
La disciplina matematică, soluționarea contestațiilor a modificat 97 note prin creștere și 86 note prin scădere. La această disciplină 57 note au rămas nemodificate.
Lasa un raspuns