Joi, 21 iulie, în jurul orei 13:00, mlitarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Valea Moldovei, Cornu Luncii, Mălini și Slatina, au intervenit cu șapte autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Slatina.

La sosirea echipajelor, ardea violent o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la casa de locuit.

Pe timpul intervenției, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a preluat o victimă (bărbat), în vârstă de 55 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare. Ulterior, după ce i s-a acordat primul ajutor medical, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Au ars: adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și alte bunuri din gospodărie «circa patru tone de fân, 40 de metri pătrați (în coli) de tablă, un metru cub de cherestea, utilaje agricole etc.»

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 15:20, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.