Detaşamentul de pompieri Rădăuţi şi Gărzile de intervenţie Vicovu de Sus, Siret şi Solca, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Vicovu de Sus, Gălăneşti şi Bilca, au intervenit cu opt autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale ce aparţine Grupului Şcolar Bivolărie.

La sosirea echipajelor, ardeau violent adăpostul de animale şi o anexă, construcţie corp comun, existând pericolul de propagare la clădirile învecinate. Incendiul a fost anunţat la ora 16:56 şi lichidat la ora 20:55.

Au ars aproximativ 240 de metri pătraţi din acoperişul construcţiei (cu astereală din lemn şi învelitoare din tablă) şi 90 de baloţi de furaje. Flăcările au mai afectat alţi 70 de baloţi de paie şi pereţii portanţi ai adăpostului de animale (din BCA).

Pe timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unui bărbat, cu suspiciune de fractură la un membru inferior, după care l-a transportat la spitalul municipal Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. De asemenea, au fost sacrificaţi nouă porci, care au suferit arsuri.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza efectului termic al curentului electric, produs de un conductor electric cu izolaţia deteriorată, în urma unei acţiuni mecanice sau fizice.

Din fericire, pompierii au salvat din calea flăcărilor 26 de bovine şi 23 de porcine, precum şi clădirile aflate în imediata apropiere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.