Militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni au intervenit, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit duminică, 7 decembrie, la gospodăria unui bărbat, din satul Valea Bourei, comuna Dolheşti.

La sosirea echipajelor, incendiul, anunţat la 112 la ora 10.50, se manifesta la două anexe construite din lemn, existând pericolul de propagare la casă şi o locuinţă aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 13:10. Au ars acoperişul bucătăriei de vară, pe o suprafaţă de 35 metri pătraţi, un garaj, pe 80 de metri pătraţi, şi alte bunuri casnice. S-au degradat pereţii portanţi şi tavanul bucătăriei de vară.

„Cel mai probabil, flăcările au izbucnit prin efect termic, din cauza coşului de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile”, se arată în comunicatul pompierilor.

Tot duminică, 7 decembrie, Garda de intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Păltinoasa, a intervenit, cu patru autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unei femei, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 13.14.

La sosirea pompierilor, ardeau violent două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la restul gospodăriei. Incendiul a fost lichidat la ora 16:40. Au ars adăpostul de animale, pe o suprafaţă de 120 metri pătraţi, magazia de materiale, pe 24 metri pătraţi, şi circa două tone de furaje.

„Cel mai probabil, flăcările au izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unui conductor electric defect sau neizolat corespunzător”, au arăta într-un comunicat de presă pompierii suceveni.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.