Patru autospeciale ale pompierilor au intervenit vineri, 6 noiembrie 2015 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei centrale termice, într-o clădire corp comun cu un magazin mixt, din comuna Râșca.

Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Râşca şi Bogdăneşti, au fost sprijiniţi şi de 10 cetăţeni din zonă, cu mijloace de primă intervenţie.

Când au sosit echipajele, ardea acoperişul centralei şi o parte din planşeul din lemn al clădirii magazinului, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.

Pericolul era foarte mare, deoarece la doar cinci metri distanţă de clădirea magazinului se afla şi o staţie mobilă de distribuţie carburanţi. Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul la timp, iar staţia de carburanţi nu a fost pusă în pericol.

Cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat. Din fericire, nu au existat victime omenești, ci doar pagube materiale (au ars acoperişul centralei pe aproximativ 10 metri pătraţi şi circa 4 metri pătraţi din planşeul magazinului; au fost deteriorate două ferestre o uşă). Incendiul a fost lichidat la ora 20:05.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.