La data de 28 aprilie, un bărbat din comuna Verești a sesizat prin 112 faptul că, în timp ce se afla în zona pieței obor Vereşti, a observat flăcări ce au cuprins o stivă de lemne amplasată în interiorul pieței.

La faţa locului s-a constatat că stiva de lemne ce aparținea unei femei de 57 de ani, din comuna Valea Moldovei, administrator al unei societăţi comerciale, era cuprinsă de flăcări, iar după intervenția pompierilor militari, incendiul a fost localizat și lichidat. Aceştia au stabilit că incendiul a fost inițiat de o sursă externă, posibil țigară și a existat pericol de extindere la alte stive de lemne ce se aflau la distanțe de 5 metri față de locul manifestării incendiului.

În urma incendiului au fost distruşi 4 mc de material lemnos – grinzi, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 2.000 lei, fără a se înregistra victime omenești.

La fața locului s-a deplasat și administratorul societății, care a declarat verbal faptul că este posibil ca incendiul să fi fost provocat intenționat, fără a putea preciza cu exactitate pe cine suspectează, fapt pentru care, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, în vederea identificării autorilor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.