Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit duminică seara, cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la etajul IV al unui bloc de locuințe din Câmpulung Moldovenesc.

Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 20:58.

Potrivit IPJ Suceava, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără în interiorul apartamentului, existând pericolul de propagare la acoperișul blocului și la locuințele învecinate.

Au ars materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electronică și tâmplărie din lemn. S-au degradat interioarele (bucătărie, baie, dormitor), documente personale și alte bunuri din locuință (mobilier, electrocasnice, instalația electrică și altele). De asemenea, au fost afectate și apartamentele de la etajele inferioare, în urma acțiunii de stingere.

Incendiul a izbucnit din sufrageria locuinței, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar misiunea salvatorilor s-a încheiat la ora 22:30. Au fost salvate apartamentele învecinate și acoperișul blocului de locuințe.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.